Simt cateodata nevoia crunta de a ucide. Simt nevoia sa indepartez, sa ranesc, sa ma razbun, sa urasc. Vreau cateodata, cand ma strangi in brate sa te imping, sa-ti spun cat de mult te urasc. Te urasc ! Te urasc pentru ca existi, pentru ca esti aici, pentru ca prezenta ta ma spulbera, ma elimina ca fiinta, ma dezintegreaza ca spirit. Te urasc pentru ca te-am iubit odata, demult. M-ai calcat in picioare si nu am avut puterea sa ma razbun. Am adunat frustrari peste frustrari si acum...te urasc! DA!
Alteori vreau sa fug sau pur si simplu sa merg undeva departe. Vreau sa uit de tot, de toti, de toate. Vreau sa uit de tine, singura fiinta ce a reusit sa-mi cucereasca sufletul, sa-mi invinga orgoliul, sa ma supuna. Si te-am iubit. Candva.
Am gresit atunci cand te-am privit in ochi. Am gresit incercand sa te inteleg, sa te accept. Am gresit dandu-ti inima mea si lasandu-ma in bratele tale. Nu ai fost decat o fantasma, o himera, o iluzie, o minciuna reala care m-a naucit. Am gresit, iar acum plec. Merg sa ingrop amintirea ta. Adio !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Către cei ce nu au cont: Comentariile voastre vor apărea ca fiind din partrea unui "anonim". Sunteţi rugaţi, deci, să adăugaţi în comentariile voastre şi numele ! :)