Jucăuşele

miercuri, 4 mai 2011

Iarnă


E frig. E foarte frig. A început din nou să ningă.
Până și-n sufletul ei e frig. Pentru că nu mai este EL să-l încălzescă. Sau poate altcineva. Nu. Nu este nimeni, iar sufletul ei a înghețat de atâta așteptare. A făcut țurțuri ce îi ține la distanță pe mulți. Sunt prea mulți cei cărora le e frică să îi atingă, ca mai apoi aceștia să se topească iar sufletul ei să fie din nou cald și însorit.
EL a fost singurul până în momentul de față care i-a dezghețat sufletul pentru puțin timp. În plină iarnă a reușit să-l facă să radieze mai multă căldură decât în zilele cele mai călduroase din vară, să fie însorit 24 din 24 de ore, fără pic de nor.I-a arătat primăvara, cum toți mugurii se transformă în iubire, cum toate florile își deschid inima, cum iarba îi fură toate sentimentele și le reține asupra sa. Atunci, sufletul ei a crezut că este începutul unei frumoase și lungi veri.
Dar, cum după orice vară toamna își face apariția, așa s-a întâmplat și în sufletul ei. Într-o oarecare zi de aparentă vară deasupra cerului sufletului ei s-au adunat nori negrii, alăturându-li-se un vânt năpraznic și o ploaie rece ca gheața.Sufletul ei, obișnuit până atunci cu căldura verii, a înghețat, de frig și de durere. Și-a înțeles că după orice primăvară și vară, toamna și iarna vor apărea inevitabil, înghețând totul in jur.
A fost ghiocelul ce i-a vestit primăvara și frunza ruginie ce i-a arătat că vara e pe sfârșite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Către cei ce nu au cont: Comentariile voastre vor apărea ca fiind din partrea unui "anonim". Sunteţi rugaţi, deci, să adăugaţi în comentariile voastre şi numele ! :)